CAMERA AMALIEI

suflă vântul frunzele

Când Amalia avea 6 luni, dintre toate lucrurile, cel mai mult îi plăceau frunzele. Ioana, mămica ei a vrut ca ea să adoarmă și să se trezească cu ele în gând, pentru că o fac fericită. Povestind, ne-am dat seama că nu voiam ceva cartoon-ish, ci o imagine mai picturală, care să lase mai mult loc minții să se joace cu ea. Eu așteptam demult ocazia să abordez altfel pictura pe perete, cu mai puține contururi și cu forme prin care să circule culoarea liber, deci s-a potrivit perfect.
Am ales salcia pentru că se potrivea cel mai bine cu spațiul, atârnând natural ca o perdea. Am pictat crenguțele unduite în vânt și frunzele în toate nuanțele de verde, galben și albastru, ca ochișorii Amaliei. Libelulele au apărut ca să anime puțin peisajul.
Mă bucur că a ieșit o lucrare ușoară, aerisită și, oarecum, diafană. Îmi place cum unele frunze se pierd în spate, iar altele sunt luminate cald. Totul freamătă, dar există echilibru și liniște.
Îmi amintesc cum eram mică și adormeam închipuindu-mi povești cu animalele de pe tapetul nostru și îmi place să mă gândesc că, în același fel, Amalia își va modela visele pornind de la pictura aceasta.